Interviu

Nu vreau sa scriu nimic, EU, insa as vrea sa-l citez pe OCTAVIAN PALER :

“Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Daca ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca…., iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani……iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai?
- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc… si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
- Multumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.” 

..... OARE?

Mi-e dor de VOI!!!

Pe aceasta lume, nu cerem nicicand sa fim vesnici, ci vrem doar sa nu ne vedem actele si faptele pierzandu-si brusc sensul intr-o zi. Pentru ca atunci ni se arata vidul care ne inconjoara. Un vid cu atat mai "vid", cu cat o strafulgerare neasteptata pare sa despice uneori un destin. Atunci vine momentul sa ne gandim la ce se intampla, de fapt, sau sa ne intrebam, mai bine zis, de ce se intampla...

Nu stii ce s-ar fi ivit din tine. Nu stii ce Pasare Maiastra si-ar fi intins aripile din tine...

Da, din pacate, se intampla adesea in viata evenimente nefericite, care ne fac sa ne gandim la transformarea noastra in spirit. Se intampla aproape de noi inevitabilul, se intampla familiei, prietenilor, cunoscutilor...

Dramele sunt multe in viata. In urma lor raman de trait atat de putine prietenii, gingasii, iubiri, dansuri...

In asemenea momente ne oprim pentru o clipa si ne intrebam: trebuie sa ne supunem sau sa luptam? Trebuie sa te supui pentru a supravietui, si apoi sa lupti pentru a continua sa existi? In loc de raspuns, te gandesti si iti spui ca viata nu este nici simpla, nici complicata, nici cruda, nici dreapta, nici limpede, nici mohorata, nici contradictorie, nici coerenta.

Hai sa ramanem prizonierii zilei de azi, infasurati in uitare si indiferenta, acaparati de miscarea mecanica a vieti...

Urasc viitorul, nu stiu ce-mi rezerva. Acum nu exista decat prezentul, clipa, ea imi este prietena. Nici la ziua sau seara urmatoare nu vreau sa ma gandesc - imi pot fi printre cei mai mari dusmani.

In clipa asta... mi-as dori sa fiu langa VOI! Asa cum obisnuiam in fiecare an, de sarbatori, eram impreuna... Nu masor clipele petrecute impreuna ~ AZI ~ le pretuiesc!

 Mi dor sa alerg atunci cand mi-e rau in sanul familiei, acolo unde toti ma iubiti neconditionat. M-ati lasat singura, dar va promit ca voi fi tare, voi sta dreapta oricate rautati m-ar lovi. Voi fi puternica pentru voi, pentru fiecare in parte. Nu veti sti niciodata ce e in sufletul meu pentru ca vreau sa va fie voua bine acolo unde sunteti, sa nu aveti inca o grija in plus.

 … Ce pot face? Fiecare dintre noi are vise aiurite, dar si vise din cele negre... acolo unde suntem niste umbre in cautarea altor umbre.

Citesc, citesc, citesc si... ascult muzica, dar nu aud nici macar o nota. Sunt ca baietelul din poveste care si-a pierdut umbra, si care nu mai poate fi fericit inainte de a o regasi. Am pierdut mai mult decat o umbra, am pierdut o parte din mine...

Universul meu s-a dislocat.

Cu toate acestea vrea sa ma pastrez neincovoiata, mandra si "indiferenta… de fapt EU ASTEPT...

O asteptare epuizanta, secreta, rusinoasa...

Mi-e rusine de NEPUTINTA MEA !!!

Am smuls timpului cateva clipe pentru... mine.

... sfioasa si oarecum nehotarata, m-am obisnuit cu 'mutenia' in care sufletul meu pare ca se adanceste, cu visarile ce par ca nu se mai sfarsesc, foarte prielnice poate neastamparului gandurilor pe care nimic din afara nu le poate stapani si pe care nici un fel de pornire hotaratoare nu e in stare sa le INVALUIE in haina obisnuitei realitati. Cateva cuvinte blande si de neinlaturat rostite cu mult timp in urma, imi canta in suflet si, fara sa zugraveasca imagini hotarate, se prelungesc ca o vraja pornita dintr-un minunat acord armonic, nascocitor de lucruri infinite. Cu o ingrijire copilareasca, caut mereu dincolo de culmile ce se pot deslusi, "Linia Nehotarata" a muntilor ce ne despart, care, cand vremea e limpede, se ivesc in azurul indepartat ca o vedenie rara si fantomatica, dezvaluita innadins pentru mine.

Mereu, aceste contemplari raman cu desavarsire tacute.

Gandul c-as putea sa te fac sa-mi intelegi amaraciunile, amaraciuni fara rost ce-mi par nespus de dureroase, ori bucuriile nemarginite ce se ivesc cine stie cum, nu-mi trece prin minte, dupa cum n-as indrazni niciodata sa-ti DEZVALUI in nelinistea unui cuvant, spaima plina de farmec ce-mi chinuie uneori si nervi si inchipuirea, cand, aproape in fiecare noapte - te visez.

Un vers pe o hartie...

PLUMB - Cut


Un sunet gol si trist si o clipa de tacere
O lume cruda am cunoscut sub lacrimile mele

O indiferenta amara... si o simpla poezie
Caci doar atat eu sunt...
                                    ... Un vers pe o hartie

O hartie sifonata... dar plina de speranta
Un vis si o poveste si o lacrima curata
Un suflet greu si trist pe un caiet pierdut
Si o aripa de inger... in care n-ai crezut!