De ce TU?!?

Sunt femeie, adica nehotarata, imprevizibila, sensibila, dificila, incapatanata, dar si pasionala, iertatoare, curajoasa, loiala, rabdatoare. Da, recunosc ca iubesc cu pasiune, fara sa-mi pun centura de siguranta, dar si plang usor si imi schimb dispozitia rapid din cauza unui cuvant sau gest necugetat.
Cateodata imi doresc ca viata sa fie mai blanda cu mine, sa nu mai imi pună in cale atatea provocari, sa invat să fiu mai relaxata, sa am o gandire mai putin confuza, nu cu zeci de mii de ganduri contradictorii pe minut, sa nu ma raportez mereu la toti si la toate, sa nu mai traiesc atat de intens totul, sa nu…, sa nu…, sa nu… Dar, cum spuneam, sunt femeie cu destula experienta pentru varsta pe care o am, care ma fac sa pun sub semnul intrebarii orice incercare, sa cern prin sita constiintei orice decizie, dar recunosc, mai dau si cu bata-n balta cateodata.

Multi se intreaba ce-si doreste o femeie, la ce fel de viata viseaza o femeie. Consider ca suntem atat de usor de citit uneori, dar unii chiar nu vor sa-si dea silinta :)  Este de ajuns pentru o femeie sa aibe  alaturi un barbat care o iubeste, care o imbratiseaza si o saruta in fiecare dimineata. Un barbat alaturi de care se simte fericita, implinita. Asta este ceea ce viseaza orice femeie. Atat timp cat le are, va fi fericita si va putea depasi orice obstacol.

Nu vreau sa fiu inteleasa gresit! Ceea ce vreau sa spun, este ca o femeie nu are neaparata nevoie de un barbat pentru a reusi in viata... insa doar alaturi de un barbat, o femeie se poate numi implinita! Cu totii putem fi puternici si singuri, insa doar alaturi de o alta persoana putem fi impliniti si sufleteste. Este valabil si pentru voi, barbatiii, cat si pentru noi, femeile, pentru ca sufletul, indiferent daca este de gen masculin sau feminin, are intotdeauna nevoie de iubire, oricat de bine te-ai descurca de unul singur.

Daca iubesti cu adevarat o femeie, uita-te in ochii ei si fii tu. Te va iubi pentru ca ai grija de ea, pentru ca esti acolo cand are nevoie de tine, pentru ca se simte importanta cand o tii in brate. Si, mai ales, te va iubi pentru ca faci toate astea natural, pentru ca asta iti doresti cu adevarat, pentru ca acolo vrei sa fii in fiecare secunda, pentru ca mangaierea ei te face sa te simti intreg.

Cat despre mine, candva, demult eram o fata care visa la iubirile absolute din carti, din povesti, insa, acum cativa ani mi-am ingropat astfel de vise… demult, intr-o noapte, printre lacrimi mi-am promis ca nu voi permite nimanui sa ma mai aiba asa… ca imi voi rezerva o parte de luciditate, ca ceva va ramane mereu al meu, ca eu voi fi propriul meu univers indiferent de cine va reusi sa ma aiba. Am trecut prin atatea chestii in ultimele luni… M-am simtit coplesita, uneori am tratat totul cu indiferenta crezand ca o sa ajung sa nu-mi pese, mi-am pus mintea si gandurile, chiar si constiinta pe off, sperand ca atunci cand ma voi TREZI nu vor exista consecinte, ca voi ramane cu mandria, sufletul INTACT.

Si uite azi aici, in camera lui, scriind articolul asta.

Scriu acest articol pentru barbatii care au ajutat femeia, si nu au robit-o. Pentru barbatii care cred in puterea unei femei.

Scriu acest articol pentru EL. Pentru ca este mai activ si are mai mult spirit de aventură. Pentru ca este mult mai stabil emotional si mai stapan pe sine.

De ce EL? Pentru ca EL e cea mai frumoasă rana a sufletului meu. De ce am incredere in EL dupa atatea rani ce sufletul meu le poarta? E simplu: un barbat cu maini frumoase pur si simplu nu poate sa aiba un suflet murdar.

EL e raspunsul unei intrebari pe care nu am indraznit sa o pun niciodata, e speranta pe care nu am avut taria sa o cer, e linistea la care nu m-am putut gandi niciodata. Mi-a fost frica la inceput de tentatia ce ma imbratisa atunci cand ma aflam in preajma lui... iar asta m-a facut sa-mi aduc aminte de marele Oscar Wilde, care a scris ca: "Singura cale pentru a scapa de tentatie este sa-i cedam!"... si asta am facut...Alaturi de EL sunt mai buna, vreau mai mult si acum ma iubesc si mai mult pentru ca EL e parte din mine. Incep sa simt din ce in ce mai mult relatia asta, sa imi placa sa ii simt prezenta permanenta in viata mea, in apartamentul lui… in lumea noastra.
Ceea ce simt pentru EL e atat de linistitor… de frumos si atat de diferit de iubirea aceea pe care sunt obisnuita sa o simt. Prezenta lui ma linisteste, ma incalzeste si imi imbata simturile.Alaturi de EL am invatat ca puterea unui barbat nu sta in umerii sai largi, ci in lungimea bratelor cu care ma imbratiseaza. Puterea unui barbat nu sta in puterea vocii sale, ci in cuvintele blande pe care stie sa mi le sopteasca. Puterea unui barbat nu sta in cat de puternic loveste, ci in cat de bland stie sa ma atinga. Puterea unui barbat nu sta in numarul de femei care il iubesc, ci in capacitatea de a fi loial unei singure femei. Puterea unui barbat nu sta in greutatile pe care le poate ridica, ci in poverile pe care le poate duce.

Sunt momente in care sunt intrebata din toate partile ce gasesc la tine? Pentru ce tu? De fapt, sa fiu sincera, sunt momente in care ma intreb si eu… Da! Sa nu crezi ca nu imi pun de mii de ori aceiasi intrebare. De ce tu? De ce tu, cand uneori, dai dovada de un egoism si un tupeu extraordinar. De ce tu, din moment ce sunt zile in care sincer, te-as lua la palme. De ce tu??? De ce tu daca sunt clipe in care ma lasi ”masca” cu atitudinea ta, cu ideile tale tâmpite. Poate e pentru felul în care ma privesti, desi eu ezit sa o fac, nu pentru ca as avea ceva de ascuns, ci pentru ca imi este teama ca te las sa te apropii prea mult, ca imi invadezi lumea, imi invadezi gandurile, imi invadezi sufletul si probabil sunt mult prea speriata. Poate pentru felul în care ma strangi in brate atunci cand ma revezi desi m-ai vazut si ieri si alaltaieri si in fiecare zi. Poate pentru ca esti “enervant”de direct si deschis. Poate pentru felul in care te maimutaresti doar sa ma vezi razand. Poate pentru momentele in care fara sa vrei, imi dai de inteles ca nu vrei sa ma pierzi, nu vrei sa pierzi toata chestia asta dintre noi. Poate pentru felul în care stii sa ma superi si apoi sa ma impaci. Poate.. poate pentru toate visele carora le dai viaţa, pentru toate planurile tale de viitor, in care ma implici si pe mine, si care, automat, devin planurile noastre. Poate pentru ca ma faci sa simt ca, in sfarsit, viata mi-a zambit sau poate pentru ca…nu ştiu, pur si simplu! Niciun motiv, nicio intrebare, nicio scuza. Se intampla si oricat te-ai agita, chestiile astea, chiar se intampla fara sa poti face nimic sa le opresti. Se intampla sa iti patrunda incet incet in suflet, oricat de stupid, copil, ratat, ciudat, ar parea in ochii celorlati. Se intampla ca mie sa imi placa, inimii tale sa ii placa. Se intampla ca tu sa sti mai bine decat oricine de ce ai nevoie, de ce are nevoie lumea mea sa prinda culoare. Se intampla ca tu sa fi cel care imi ofera raspunsuri la majoritatea intrebarilor mele. Se intampla! S-a intamplat! Deci, cred ca esti al meu acum. Asa zapacit cum esti!

Am redescoperit placerea de a saruta, de a-ti unii simturile, dorinta de a mangaia, de a oferii degetelor rasfatul unui trup  ferm, de a cunoaste prin absolut gustul unei pieli atat de dulce. Sarutul lui si felul in care ma atinge, atat de protector, atat de masculin, par a fi menite sa ma chinuie, sa ma rupa de realitate, sa ma faca sa ma agat de el cu disperarea unui om aflat pe marginea prapastiei. Intre moarte si libertate e numai un pas, o piatra atat de slab ancorata… Esti tu piatra mea?

Iti multumesc. Pentru bunatate, pentru intelegere, pentru rabdare, pentru iubire.
Iti multumesc. Pentru zambete, pentru îmbratisari, pentru saruturi. 
Iti multumesc. Pentru ca esti, pentru ca sunt.

 

"Daca ti-ai propus sa pasesti in viata mea, incearca sa depui putin efort sa si ramai... Sunt satula sa imi iau ramas-bun..."

Timpul, Tu si Eu...

In fata carei pierderi crezi ca e omul irecuperabil? A virtutii? Nu, pentru ca prin actiunile sale el isi poate recupera virtutea. Atunci pierderea onoarei? Nu! Din nou, el poate gasi mijloace de a o recupera, asa cum omul isi recupereaza si norocul pierdut. TIMPUL!!! Dintre toate pierderile, timpul este cel irecuperabil, pentru ca nu-l poti aduce inapoi. Timpul este uneori un prieten rau. Ne face sa ajungem inainte sau dupa, si in aceasta graba sau intarziere sta cheia fericirii sau tristetii noastre. Timpul e cel care ne face sa ne intalnim cu Tristetea sau cu Fericirea. Un minut sau un an de intarziere e totuna in fata Eternitatii.

Uneori imi doresc sa opresc timpul. Sa il iau in palme si sa il controlez. Sa-l arunc in tavan si sa stea acolo, privindu-l. Sa ma bucur de tine, de felul in care ma privesti, sa iti simt caldura corpului lipit de mine. Sa transform secunda in eternitate. Ador sa ma cuibaresc in bratele tale ca si cum as avea nevoie de protectie … imi place sa fiu dulce, alintata, nebuna, sexy, sa pot sa trec de la o stare la alta numai pentru a vedea o reactie… imi doresc sa gasesc intelegere in cel cu care sunt...

Dar cel mai mult imi doresc sa traiesc fiecare clipa ca si cum ar fi ultima, sa fiu inconjurata de oameni, de tine…

                                 .............  Tu ce iti doresti? .............

Imi doresc sa iti aud gandurile. Sa stiu la ce te gandesti atunci cand stai peste mine si faci cuta intre sprancene (cuta pe care o ador). Sa stiu la ce te gandesti atunci cand te surprind privindu-ma, sau ce-ti trece prin cap dimineata, cand eu inca dorm si te ridici usor de langa mine sperand sa nu ma trezesti.. dar sunt treaza deja :) ...

Cat de ciudata aceasta stare paradoxala a sentimentelor... mi se pare ca traiesc o viata fantastica, nebanuita, ca si cum in sufletul meu s-ar fi nascut fulgerator o femeie noua, deosebita de cea de altadata, cu alta inima si alte ganduri, pe care niciodata nu le-am cunoscut dar am stiut intotdeauna ca se afla undeva in interiorul meu.....

Azi am evadat O Clipa in Ireal...

In picioare, la fereastra, cu pisica torcand in bratele ei, contempla melancolic intunericul. Pe strada, lume putina. Ochii ei visatori priveau in gol, parca adresandu-se unor ochi nevazuti...
Mireasma noptii o invalui si, o clipa, i se paru ca EL se apleaca spre ea, in intuneric. Parea ca-i simte atingerea degetelor, respiratia calda si buzele lui facandu-si loc in parul ei... retraia totul in minte, avand ca intr-un vis senzatia ca EL se afla langa ea. Dar... se inselase din nou. EL era tot atat de departe, cum era si noaptea insasi, cu caldura si murmurele ei...
 
Ca printr-un miracol, cadura se potoli... Usor, intunericul a fost strabatut de o delicata melodie in major, ca un Murmur de Speranta, ca un Freamat de Nadejde indepartata la inceput, apoi tot mai apropiata..."O, Iubire, gandi ea, din atatea stele ale acestui Univers, din eterna lor culoare, am ales lumina lor albastra - si ti-am desenat conturul... noptea si-a insusit culoarea ochilor tai...."   
Intr-un tarziu, se strecura in asternut cu ferma intentie de a uita TOT ce se petrecuse. Ramase multa vreme treaza, cu ochii larg deschisi in intuneric. Abia spre dimineata, inchise ochii ca se se elibereze de imaginea LUI, dar deodata aceasta deveni de zece ori mai clara, iar sentimentele ei si mai intense. Intamplarile acelor saptamani se perindau neincetat prin mintea ei... amintiri, aidoma unor flori, cu aceeasi mireasma, caldura si culoare, dar nici una dintre ele nu i se imprimase atat de staruitor in minte ca amintirea clipei cand, el ii soptise atat de incet incat numai ea il auzise.............
 
In jur, plutea o lumina anumita, verde deschis, care-o facea sa se simta trista - lumina plantelor delicate si a asteptarii ca EL sa se intoarca ACASA. Fiindca oricat ii placea sa se plimbe fara scop prin casa, mangaind  mobila, lucrurile lui, era pierduta fara EL. N-ar fi putut sa explice de ce, si cel putin i-ar fi putut explica LUI, care cu siguranta stia...  

Cu tine, fara tine... trandafirul din bucatarie lacrimeaza albastru...

I don`t want to feel your rain...

http://www.youtube.com/watch?v=-lO-qe-eL7A

Nu-mi voi mai cere iertare pentru felul in care aleg sa repar ceea ce ai stricat tu... nu ma mai judeca si nu mai incerca sa imi repui lanturile. Mi-am recastigat libertatea, nu mai sunt sclava sentimentelor ce odata le simteam.

Viata e un camp de batalii, pe unele le castigam, pe altele le pierdem, nu conteaza asta, finalul e acelasi pentru toti. 

Am luptat si eu pentru tine, pentru mine, pentru noi... am luptat cu toate armele din dotare, am luptat pana la ultima picatura de vointa, ultima picatura de putere. M-ai gasit sangerand pe campul de lupta si in loc sa ma pansezi si sa ma salvezi mi-ai infipt un pumnal in inima... oare pentru a se termina mai repede sau pentru a simti durerea pana-n ultima clipa? Ma durea si cu lacrimi amare iti spuneam, dar tu nu auzeai si-l impingeai mai adanc. Respiratiile mele deveneau repetitii pentru ultima scena in care urma sa-mi dau sufletul. Strigam la tine si te rugam sa ma salvezi in ultima clipa, dar tu din nou nu ma auzeai si l-ai impins pentru ultima oara. Ai fost orbit de tot... ai fost orbit de TINE! Te-ai comportat ca si cum nu as fi luptat pentru tine. Am luptat! Puternic!Singura! Si pentru o perioada prea lunga de timp. Asa ca te rog, iarta-ma, daca acum ca s-a terminat, sunt fara suflare. M-ai ucis!

Ai intrat ca un necunoscut in viata mea... ai inceput ca o frumoasa poveste de dragoste... dar ai facut greseala sa profiti de copilul din bratele tale, insa te-ai inselat caci eu nu mai sunt copil... eram doar indragostia de tine si am crezut ca pot fi din nou jucausa si fericita ca in copilarie. Dar m-am inselat.. Cat de frumos ai stiut sa-mi zambesti, cat de dulce ai putut sa ma saruti, si totusi cat de adanc ai indraznit sa ma ranesti - atat de adanc incat nimic nu ma mai poate vindeca. Si daca ti-am zambit cand ai fost dragut cu mine, si daca te-am strans in brate cand m-ai sarutat, si daca te-am iubit cand mi-ai promis inima ta, pentru toate astea spune-mi si mie cata suferinta crezi c-am meritat???

As zambi daca nu te-as fi iubit, dar plang. Totusi poate lacrimile de-acum ma vor duce pe-o cale mai frumoasa decat minciunile din trecut. O intreaga lume plina de minciuni sau doar te-am facut pe tine intreaga mea lume? Oare chiar e lumea pustie fara tine? Defapt e pustie fara dragostea din inima mea, tu nu o faci mai plina, tu esti cel care a pustiit-o!

Oare ce ti-ai dorit si n-ai primit de la mine? Daca ai fi stiut sa iubesti, prin ochii mei ti-ar fi zambit un intreg univers. Nu mint, nu insel, nu ma prefac, nu ranesc, nu profit. Si de aceea trebuie sa te parasesc. Te parasesc ca sa ma regasesc, timpul nu mai sta in loc cu tine, clipa ta a trecut si eu imi urmez mai departe drumul, m-asteapta alte clipe, mai bune si mai frumoase.

Renunta, nu ma mai cauta daca ai facut greseala sa ma pierzi. Nu-ti mai cere iertare daca ai putut sa ma minti. Nu m-ai visa la mine - daca ne-am despartit inseamna ca nu ti-am apartinut niciodata ... si tot ca un necunoscut ai iesit...

Interviu

Nu vreau sa scriu nimic, EU, insa as vrea sa-l citez pe OCTAVIAN PALER :

“Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Daca ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca…., iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani……iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai?
- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc… si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
- Multumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.” 

..... OARE?

Mi-e dor de VOI!!!

Pe aceasta lume, nu cerem nicicand sa fim vesnici, ci vrem doar sa nu ne vedem actele si faptele pierzandu-si brusc sensul intr-o zi. Pentru ca atunci ni se arata vidul care ne inconjoara. Un vid cu atat mai "vid", cu cat o strafulgerare neasteptata pare sa despice uneori un destin. Atunci vine momentul sa ne gandim la ce se intampla, de fapt, sau sa ne intrebam, mai bine zis, de ce se intampla...

Nu stii ce s-ar fi ivit din tine. Nu stii ce Pasare Maiastra si-ar fi intins aripile din tine...

Da, din pacate, se intampla adesea in viata evenimente nefericite, care ne fac sa ne gandim la transformarea noastra in spirit. Se intampla aproape de noi inevitabilul, se intampla familiei, prietenilor, cunoscutilor...

Dramele sunt multe in viata. In urma lor raman de trait atat de putine prietenii, gingasii, iubiri, dansuri...

In asemenea momente ne oprim pentru o clipa si ne intrebam: trebuie sa ne supunem sau sa luptam? Trebuie sa te supui pentru a supravietui, si apoi sa lupti pentru a continua sa existi? In loc de raspuns, te gandesti si iti spui ca viata nu este nici simpla, nici complicata, nici cruda, nici dreapta, nici limpede, nici mohorata, nici contradictorie, nici coerenta.

Hai sa ramanem prizonierii zilei de azi, infasurati in uitare si indiferenta, acaparati de miscarea mecanica a vieti...

Urasc viitorul, nu stiu ce-mi rezerva. Acum nu exista decat prezentul, clipa, ea imi este prietena. Nici la ziua sau seara urmatoare nu vreau sa ma gandesc - imi pot fi printre cei mai mari dusmani.

In clipa asta... mi-as dori sa fiu langa VOI! Asa cum obisnuiam in fiecare an, de sarbatori, eram impreuna... Nu masor clipele petrecute impreuna ~ AZI ~ le pretuiesc!

 Mi dor sa alerg atunci cand mi-e rau in sanul familiei, acolo unde toti ma iubiti neconditionat. M-ati lasat singura, dar va promit ca voi fi tare, voi sta dreapta oricate rautati m-ar lovi. Voi fi puternica pentru voi, pentru fiecare in parte. Nu veti sti niciodata ce e in sufletul meu pentru ca vreau sa va fie voua bine acolo unde sunteti, sa nu aveti inca o grija in plus.

 … Ce pot face? Fiecare dintre noi are vise aiurite, dar si vise din cele negre... acolo unde suntem niste umbre in cautarea altor umbre.

Citesc, citesc, citesc si... ascult muzica, dar nu aud nici macar o nota. Sunt ca baietelul din poveste care si-a pierdut umbra, si care nu mai poate fi fericit inainte de a o regasi. Am pierdut mai mult decat o umbra, am pierdut o parte din mine...

Universul meu s-a dislocat.

Cu toate acestea vrea sa ma pastrez neincovoiata, mandra si "indiferenta… de fapt EU ASTEPT...

O asteptare epuizanta, secreta, rusinoasa...

Mi-e rusine de NEPUTINTA MEA !!!

Am smuls timpului cateva clipe pentru... mine.

... sfioasa si oarecum nehotarata, m-am obisnuit cu 'mutenia' in care sufletul meu pare ca se adanceste, cu visarile ce par ca nu se mai sfarsesc, foarte prielnice poate neastamparului gandurilor pe care nimic din afara nu le poate stapani si pe care nici un fel de pornire hotaratoare nu e in stare sa le INVALUIE in haina obisnuitei realitati. Cateva cuvinte blande si de neinlaturat rostite cu mult timp in urma, imi canta in suflet si, fara sa zugraveasca imagini hotarate, se prelungesc ca o vraja pornita dintr-un minunat acord armonic, nascocitor de lucruri infinite. Cu o ingrijire copilareasca, caut mereu dincolo de culmile ce se pot deslusi, "Linia Nehotarata" a muntilor ce ne despart, care, cand vremea e limpede, se ivesc in azurul indepartat ca o vedenie rara si fantomatica, dezvaluita innadins pentru mine.

Mereu, aceste contemplari raman cu desavarsire tacute.

Gandul c-as putea sa te fac sa-mi intelegi amaraciunile, amaraciuni fara rost ce-mi par nespus de dureroase, ori bucuriile nemarginite ce se ivesc cine stie cum, nu-mi trece prin minte, dupa cum n-as indrazni niciodata sa-ti DEZVALUI in nelinistea unui cuvant, spaima plina de farmec ce-mi chinuie uneori si nervi si inchipuirea, cand, aproape in fiecare noapte - te visez.