sâmbătă, 5 martie 2011

Am smuls timpului cateva clipe pentru... mine.


... sfioasa si oarecum nehotarata, m-am obisnuit cu 'mutenia' in care sufletul meu pare ca se adanceste, cu visarile ce par ca nu se mai sfarsesc, foarte prielnice poate neastamparului gandurilor pe care nimic din afara nu le poate stapani si pe care nici un fel de pornire hotaratoare nu e in stare sa le INVALUIE in haina obisnuitei realitati. Cateva cuvinte blande si de neinlaturat rostite cu mult timp in urma, imi canta in suflet si, fara sa zugraveasca imagini hotarate, se prelungesc ca o vraja pornita dintr-un minunat acord armonic, nascocitor de lucruri infinite. Cu o ingrijire copilareasca, caut mereu dincolo de culmile ce se pot deslusi, "Linia Nehotarata" a muntilor ce ne despart, care, cand vremea e limpede, se ivesc in azurul indepartat ca o vedenie rara si fantomatica, dezvaluita innadins pentru mine.
Mereu, aceste contemplari raman cu desavarsire tacute.
Gandul c-as putea sa te fac sa-mi intelegi amaraciunile, amaraciuni fara rost ce-mi par nespus de dureroase, ori bucuriile nemarginite ce se ivesc cine stie cum, nu-mi trece prin minte, dupa cum n-as indrazni niciodata sa-ti DEZVALUI in nelinistea unui cuvant, spaima plina de farmec ce-mi chinuie uneori si nervi si inchipuirea, cand, aproape in fiecare noapte - te visez.

Un comentariu: