Unde dragoste nu e... FACEM!!! :))

 Mihaela Mihau - De-ai fi tu salcie la mal...


 Chiar daca ma vei prinde sub plasa de otel
N-am sa strig
Golurile se vor mari de la sine
Destul ca sa-mi scot mana si sa cuprind luna.

Si de vei face ziduri de piatra
Nicicand n-ai sa zidesti inchisoare pentru mine
Pietrele se vor narui de la sine
De indata ce voi aparea eu.

Daca ma vei exila si ma vei trimite pe un ocean
Intr-o barca gaurita
Am sa desfid oceanul
Si n-am sa pierd nici aceasta batalie marina.

Sau daca ma vei trimite in desertul Saharei
Unde nisipul dusmanos e fierbinte,
Deodata va sufla parfum de iasomie
Ca sa-mi umple serile pustii.

Ai uitat ca intr-una din primele noastre dimineti
Mi-ai pus in mana o sageata care poate ochi sunetul
Si ca tu ai fost cel care m-a invatat
Sa trag la tinta fara gres.

Si azi, daca vrei sa ma umpli de intuneric
De nu-mi mai pot vedea drumul,
Fii sigur c-am sa netezesc cerul
Si am sa umplu lumea de lumina intr-o noapte fara luna.

N-ai decat sa stai cu spatele intors la mine,
Am sa-ti umplu cerul cu un cantec
Tacut ca o raza. Iar tu, mirat, n-ai sa stii
De unde vine revarsarea aceasta de lumina.

The power of LOVE :P (cu dedicatie speciala)

Dragostea... are atat de multe cauze si efecte. Nu exista niste specimene pe care sa le studieze omul la microscop sau in lumina rece a ratiunii. Ea nu poate fi analizata, iar in vidul steril al gandirii logice dispare si moare.

Dragostea face oamenii sa comita prostii monumentale, acte de eroism, de noblete. Este indivizibila. Este adanca! Este delicata! Este, mai ales, spontana.

Intalnirea dragostei adevarate te schimba. Te modeleaza si te fasoneaza. Cand dragostea te cheama, urmeaz-o, chiar daca drumul catre ea e lung si greu. Si, cand te cuprinde cu aripile ei, cedeaza-i, chiar daca pumnalul ascuns in aripile ei te poate rani. Cand dragostea iti va vorbi, ai incredere in ea, chiar daca vocea ei iti poate distruge visele, asa cum vantul ravaseste o gradina. Asa cum ne-a putut vindeca, dragostea ne poate crucifica. Si, asa cum a stiut sa te urce la cer si ti-a mangaiat cele mai tainice rani, ascunse de lumina soarelui, tot asa coboara la radacinile tale si-ti intareste legatura cu pamantul.
N-o subestima! Este o forta cumplita. Este literalmente, lucrul dupa care toate fiintele umane alearga din ziua in care au vazut lumina zilei. Dragostea... si viata, devin cu atat mai pretioase cu cat nu stii cat de mult vei mai continua sa le ai.
Ea nu poate fi nici masurata, nici precizata, nici etichetata. Nu putem alege pe cine sa iubim si pe cine nu. Dragostea n-are pic de respect nici fata de persoane, nici fata de intimitate. Ea are propriile reguli si jocul il joci dupa ele, nu dupa ce crezi tu... la urma urmelor, dragostea face ca lumea sa se invarta!

Este singurul mister adevarat care mai exista astazi. Este singurul miraj care ne-a mai ramas.
Astazi stiu ca dragostea presupune incredere si respect. Este cel mai frumos si mai inaltator sentiment. Dar acest lucru il vezi abia atunci cand ai gasit pe cineva care sa le merite!

Ma bucur enorm pentru Voi. Va iubesc!
Si inca ceva... tot pentru voi... o bucata de poveste...

Julieta
"Frumosul meu Romeo, de ti-s draga
O, spune-mi-o cu inima intreaga,....
Frumosul meu Romeo-s prea duioasa
Si poti sa crezi de-aceea ca-s usoara.
Dar crede-ma ca sunt mai credincioasa
Decat acelea care stiu sa para
Mironosite. Poate ca si eu,
Marturisesc, ma prefaceam straina,
Dar, pan` sa prind de veste, m-ai surprins
Cand izbucnea iubirea-mi mai aprins,
Deci iarta. Nu-mi lua acea pornire
Drept un usor capriciu de iubire.
Tradat astfel de noaptea-ntunecata... "

Romeo
"Copila, jur pe sfanta luna, care 
Chenar de-argint pe varf de pomi brodeaza"

Julieta
"O, nu jura pe luna-nselatoare,
Ce-si schimba discu-n fiecare luna,
Nu vreau sa fii si tu din cei ce mint."

Romeo
"Pe ce sa jur dar?"

......

Julieta
"Las`, nu jura! Oricata-i fericirea
Pe care-o simt acuma langa tine.
Dar legamantul astei nopti imi vine
Prea iute, nu stiu cum. Prea fara veste,
Prea ca un fulger care nu mai este
Pan` ce zici: fulger! O, du-te dar,
Dulcele meu! Si-a verii adiere
Invoalta floare face din bobocul
Iubirii noastre pan` la revedere!
Somn dulce! Noapte buna! Si coboara
In sanul tau o pace-asa de dulce
Ca si in sanul Julietei care
Se duce, obosita, sa se culce..."

O clipa de intimitate... :)

Il iubesc cinstit si sincer. Imi place sa-mi plimb palma peste formele lui ovale, carnoase, usor slefuite, alunecoase... Inchid ochii, il mangai indelung, uneori aproape uit ca il ating bucata cu bucata. Densitatea lui masiva si in acelasi timp blanda, ascultatoare, ma deruteaza. De fiecare data se lasa stapanit cu o placere perversa, ca un sclav ce-si iubeste stapana in taina. Paloarea lui stinsa, intunecata, brazdata de fibre ondulate mai deschise, mai inchise, ca si forma alungite - ma fascineaza. Curbele, ovalul imi apar ca model al perfectiunii geometrice... ma asez la capul lui, imi desfac bratele si-l imbratisez. Imi apartine, pot sa-l privesc cat vreau, sa ma intorc cand vreau si sa-i netezesc pielea imbietoare. El imi raspunde iubirii cu o mereu egala tandrete, cu aceeasi privire hipnotica, exprimand supunere. L-am indragit din prima zi, imi place silueta lui supla, semeata, masculina, de o nobila masculinitate. Si el m-a indragit, imi face de fiecare data o mica reverenta, imi surade amabil si docil, ma invita mereu la un dulce dialog descoperindu-si, sub miscarile feline ale luminii, intimitatile fermecatoare. Clipa de intimitate dintre mine si el e aceea de seara, cand ma intorc acasa si iti scriu... TIE.

Uite asa... Sâc!... m-am indragostit de biroul din camera mea, simtul posesiunii lucrului s-a transformat intr-un sentiment complex, o iubire secreta, netulburata de nici o opozitie sau viclenie. Nicaieri nu ma simt atat de bine ca in camera mea, atat de libera, rasfatata, impacata, puternica.
O singura conditie se impune - sa fiu singura -
    - Singura cu tine -

Refugiul Meu, ce ciuda mi pe Tine!

Enrique Iglesias ft Nicole Scherzinger- Heartbeat

Mi-e greu sa-ti scriu asemenea lucruri, dar daca nici aici nu le voi "spune", as plezni, fara indoiala.
Sunt posturi la care lucrez cu migala si sunt altele la care scriu dintr-un suflu. Primele sunt asemeni locurilor nascute din cernerea limpede a picaturilor de ploaie, iar celelalte se aseamana cu baltile nascute dintr-o navalnica sfaramare de tarm. E mai tulbure apa baltilor spre deosebire de claritatea adanca a lacurilor reci, dar apa primei este prelinsa din trupul insusi al fluviului in vesnica trecere; pe cand norii care au dat nastere lacului sunt veniti din orizonturi straine si indepartate.

Sa spunem ca acel lac ar fi locul in care te simti cel mai in siguranta, locul cel mai cald sufletului tau, in care te retragi de fiecare data cand te-ai saturat sa porti acea masca cu care infrunti societatea si viata reala.
Locul care iti stie cele mai profunde ganduri, dorinte... iti stie fiecare poveste, fiecare teama... stie cum sa te aline si ce cuvinte sa-ti sopteasca atunci cand te gaseste in dificultate. Este locul la care apelezi de fiecare data cand vrei sa razi, cand vrei sa te simti bine, sa te simti iubita si respectata pentru ceea ce esti. Deasemenea este locul unde meditezi dar te si provoaca in acelasi timp.
Este oaza ta de liniste, refugiul tau, dar atunci cand pierzi acest loc, ce-ti mai ramane de facut?

Iti spun eu ce se va intampla! Se va cuibari CEVA in sufletul tau ca un copil asezat crucis in pantece si care nu poate sa se nasca. Acel CEVA e durerea... atat de dureroasa ca un aer vanat de frig... este o durere adanca, asemeni unui miez de noapte sarutat de o luna verde si vicleana.

In mine statornicesti tu si uneori ma intreb daca eu sunt gazda sau oaspete.
Mi se para ca in mana noastra sta o arma necrutatoare pe care nu stim s-o folosim. Si din pricina neindemanarii, ne ucidem. Toti ucidem ce ni drag! Amandoi simtim ca este ceva dureros de straniu, ceva care sta deasupra noastra, ceva care ne chinuie si totusi ceva nevazut si tainic: ADEVARUL!
Din cauza acestui adevar, in loc sa fim cu mintea limpede si in stare sa urcam munti cat mai inalti, ne impiedicam la fiecare pas, ne ratacim la fiecare rascruce, ne ucidem dorurile si le le inviem in ura, ne sfasiem, ne gonim si totusi nu putem trai unul fara celalalt.

Imi strang in manunchi gandurile si toate mi se par fara rost. Numai unul singur imi ramane in minte: E un obicei, sau poate ceva instinctiv, ca atunci cand o lume de vis sta sa se prefaca in pulbere, sa-ti amintesti de ce-a fost?

Si cat de greu stii sa lovesti, pana nu mai ramane nimic din mine. Si cand ma gandesc cu cata truda ai obtinut acea parte din mine ferita de ochii celorlalti.

DAR exista clipe in care viata pare a se ghemui intr-un bob marunt pe care oricine il poate calca. Si totusi bobul este samanta. Din el poate creste un nou copac.

Totusi, prea multe ganduri se imbulzesc in mintea mea acum ca sa mai pot alege, asa ca nu mai vreau sa scriu.
Mi prea ciuda pe tine!!!

Hurt Beyond Repair!

Intuneric. Cu simturile aprinse, desi cu inima rece, invatasem sa despart in tot acest timp creierul de corp, inima de sentimente, reusisem sa-mi fac existenta sufleteasca independenta de cea a corpului.
O dorinta fara judecata imi strange tamplele, imbujorandu-mi obrajii, umezindu-mi ochii si... dintr-o data, am priceput ce taina se petrece in sufletul meu. Simt betia durerii ce ma napadeste, ce ma ineaca intocmai ca o mare dezlantuita, ma framanta, ma prabusesc, ma sugruma, nelasand nici un colt din sufletul meu care sa nu palpite de zbucium.
Un neînceput de poveste, o poveste simpla de dragoste isi risipeste mireasma... iar cand despartirea izbucnise cu nemaipomenita-i groaza, sufletul meu poleit si rasfatat se stranse ingrozit, fara sa priceapa, fara sa aiba la inceput forta de a gusta durerea... dar incep sa o invat, fila cu fila, ca pe o carte inspaimantatoare.
Brusc, un vartej imi cuprinde mintea si sufletul meu chinuit, incep sa ma agit ca o pasare impuscata in aripa si cazuta jos...


In mine e un iad. Acum stiu ce e iadul!