EL...

http://www.youtube.com/watch?v=IzQ973jEFBo&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=ADDxe24ud90&feature=related

Mergeam incet pe alee, privind in departare... printre crengile incarcate de frunze si rasfirate haotic deasupra mea, vedeam bucati mari de cer albastru si nori albi care lunecau spre nord, impinsi de vant.
Mergeam de ceva timp fara sa ma gandesc la nimic... "Relaxeaza-te!” …  imi sopteam in gand ... “Ai tot timpul sa te  gandesti la preocuparile de zi cu zi!"

Intoarsa la casa, m-am asezat pe iarba, uitandu-ma la masinile care treceau ca niste fantome prin fata mea… abia daca le realizam, pana cand… ceva mi-a atras atentia. Pe partea cealalta a drumului, EL, statea nemiscat, sorbindu-mi din ochi fiecare miscare. Il priveam buimacita, in tacere, urandu-ma ca las tacerea sa ne invaluie...
Ma uram pentru lipsa mea de curaj, atat de tare, incat imi venea sa fluier vesel pentru a rupe toata aceasta tacere. Intr-un tarziu,  m-am ridicat si cu acelasi calm am traversat strada. Incercam sa-mi concentrez toata atentia asupra lucrurilor pe care urma sa le fac. Aveam nevoie de toata puterea pentru a infrange dorinta de-a ma napusti spre EL, de-a il prinde in brate. Simteam cum mi se strange inima. EL ma privea tacut... ceea ce nu ma ajuta nicicum.

Ma apropiam din ce in ce mai mult de EL, linistea inca zacea intre noi, incercam sa-mi analizez miscarile, sa-i analizez miscarile si sa-mi gasesc un raspuns la ceea ce urma sa se intample...

Foarte incet, si EL, ca insufletit de acelasi impuls, se indrepta spre mine… ne-am apropiat usor pana cand ne aflam fata in fata. Deodata, am simtit ca eram singuri, feriti de orice interventie exterioara. Nu stiu ce sa spun. Tot ce pot sa-mi amintesc cu precizie este aura de emotie care mereu, irezistibila, ma invaluia. Mi-am ridicat incet mana, incercand sa mi-o apropii de el. EL respira si inspira rapid, tradandu-si teama si respingerea. M-am retras putin, dar... mai apoi, tot incet, foarte incet, am incercat sa ma apropii din nou... mi-am ridicat mana si usor i-am mangaiat "umerii"…. am incercat un nou gest, indraznet de altfel, sa-l trag spre mine...

Simteam parfumul respiratiei lui accelerate, si niciodata in viata mea n-am mai cunoscut caldura atat de inefabila. Nici un zgomot, doar un glas pierdut ca un scancet imi strapunse auzul... era atat de speriat.

Mi-am retras mana putin, dar... din nou, tot incet, foarte incet, am ridicat mainile amandoua si i-am cuprins capusorul in palme. Imi adancii privirea intr-a lui, cu blandete, poate cu putina disperare, cu putina teama, dar aproape implorandu-l: "E prea tarziu sa dai inapoi!", i-am spus aproape in soapta, de parca ar fi stiut sa-mi raspunda...
M-am inclinat putin si tot incet, foarte incet, l-am tras din nou spre mine, apoi m-am aplecat si mi-am lipit obrajii de capusorul lui. Se infiora brusc la atingerea mea, iar suflarea lui imi curse in gura ca un lichid cald. In clipa urmatoare il strangeam definitiv si iremediabil in brate, pe cand EL sta nemiscat...

Ii vorbeam tot soptit: “Doamne, nu-mi vine sa cred ca am reusit intr-un timp atat de scurt sa te imblanzesc...”
Nici un sunet. Liniste... vorbeam cu peretii.
Il priveam inmarmurita cum isi misca maxilarul, cu gura inclestata - de furie sau pentru a nu tremura de teama, nu stiu...
 Stiam in sinea mea ca sunt o curajoasa, dar... acum intrecusem orice masura de curaj.
Cat as vrea sa stiu ce mi se intampla, Doamne, cat as vrea sa stiu...

“ Spune-mi: De unde am avut acest curaj, spune-mi TU!? Pentru ca e cat se poate de limpede: Esti o amenintare fizica pentru mine!"
Nici un sunet. Liniste... dar din cand in cand imi arunca cate-o privire atat de crancena, incat tresaream... expresia fetei lui aducea foarte mult cu a unui animal care-si arata colti, dandu-mi impresia, fugitiva, dar surprinzatoare, ca aveam de-a face cu cineva nu tocmai cuminte.

Incercam sa-i zambesc, mangaindu-l usor... gestul meu bland il atinse, dar vedeam ca incearca sa-si stapaneasca cu greu furia...
Ma privea tacut...

Offf! Credeam ca eu cunosc lumea... Lumea Lui, in orice caz. Credeam ca de ceva timp m-am adaptat la cele mai neinsemnate ritmuri ale ei. Si iata ca mi se intampla un lucru incredibil... cine stie, daca n-ar fi trebuit sa pastrez distanta. Daca mi se poate intampla ceva rau?! Stateam alaturi de el, cu bratele incrucisate, cu privirea pierduta, foarte incordata, chinuita de ceva pe care cu pretul unui efort imens, il tineam ascuns in strafundul meu -TEAMA.


Un strigat puternic, ma trezi la realitate...
- Rex!, Rex!, Rex!... Vino aici!!! ... cat curaj, draga mea, e un caine foarte rau, imi spuse EA, in timp ce eu o priveam ciudat, fiindca-i pronuntase numele pe un ton atat de poruncitor.


Nu vreau sa zambesc!
O amaraciune fara leac imi intuneca fruntea, o nervozitate de orice clipa, ascunsa, surda, ma inteapa cu mii de ace, iar un nod face ravagii in stomacelul meu, ca un vierme ascuns intr-un mar...
Oare cat de putin iti trebuie ca sa uiti de mine?
Mi-e foame, mi-e cald, mi-e sete, MI-E DOR, mi-e somn...